Stările disociative sunt de obicei descrise ca un sentiment de deconectare de la realitate sau o experiență în afara corpului. Cel mai adesea, aceste stări modificate ale conștiinței sunt raportate de persoanele care suferă de narcolepsie sau epilepsie.
O persoană perfect sănătoasă poate experimenta, de asemenea, disocierea sau o experiență în afara corpului în vise lucide sau sub influența anestezicelor. Baza neurologică a acestui fenomen rămâne totuși un mister pentru oamenii de știință.
În septembrie 2020, revista științifică „Nature” a publicat un articol al cercetătorilor Sam Vesuna și Isaac V. Kauvar de la Departamentul de Bioinginerie de la Universitatea Stanford, care identifică ritmul creierului care stă la baza stărilor disociative – o premieră științifică.
Într-un experiment de laborator, oamenii de știință au injectat șoareci cu o serie de medicamente care cauzează disocierea. Ca răspuns la aceste medicamente, s-a înregistrat o activitate neuronală crescută într-o anumită zonă a creierului. Animalele au prezentat, de asemenea, semne de disociere – nu au fugit de amenințări sau nu au încercat să scape când au fost ridicate de coadă, indicând că nu erau conștiente de corpul lor sau de circumstanţele din jur.
Oamenii de știință au reușit să confirme un rezultat similar la un pacient care suferea de epilepsie. Cu ajutorul electrozilor implantați, s-a găsit o activitate similară a frecvențelor în cortexul medial posterior. Participantul a prezentat semne că ar fi într-o stare disociativă înainte de atacul de epilepsie.
Zona creierului în cauză este cunoscută ca fiind importantă pentru o varietate de funcții cognitive, inclusiv memoria episodică și orientarea. Deși este prea devreme pentru a trage concluzii definitive din acest experiment inițial, această direcție de cercetare poate avea implicații de anvergură pentru neurobiologie și tratamentul tulburărilor disociative.
